Brad Pitt refuză să mai joace în scene sexy cu alte actrițe, din respect pentru Angelina Jolie

Brad Pitt refuză să mai joace în scene sexy cu alte actrițe, din respect pentru Angelina Jolie
Publicat: 22/05/2013, 15:54
Actualizat: 29/07/2014, 17:03

Actorul american Brad Pitt refuză să mai joace în scene sexy cu alte actrițe în afară de Angelina Jolie și a luat această decizie din respect pentru partenera lui de viață, afirmă un bun prieten al starului hollywoodian, citat de dailymail.co.uk.

Brad Pitt a luat această decizie din proprie inițiativă, afirmă aceeași sursă într-un interviu acordat revistei Esquire.

Totodată, Brad Pitt spune că acele manifestări de afecțiune care sunt rezervate exclusiv logodnicei lui, Angelina Jolie, nu sunt pe placul celor șase copii ai cuplului, în special pentru fiica cea mare a celor doi actori, Zahara, în vârstă de opt ani.

În interviul acordat numărului din iunie/ iulie al revistei Esquire – realizat înainte ca Angelina Jolie să anunțe public că a suferit o dublă mastectomie -, actorul a vorbit cu multă candoare și tandrețe despre reacția fiicei sale Zahara, care i-a cerut să renunțe la „ședințele de sărutat” cu Angelina Jolie.

„Odată, am intrat în cameră, Angie era acolo, iar Zahara s-a trezit și mi-a spus: «Tati, nu vei începe să te săruți din nou cu mami, nu-i așa?»”, a povestit, amuzat, actorul.

Frank Pollaro, un prieten apropiat al starului hollywoodian, a declarat pentru Esquire că Brad Pitt a luat decizia de a evita scenele sexy cu alte actrițe pentru că este foarte îndrăgostit de Angelina Jolie.

Actorul spune că se simte cel mai fericit atunci când se află în compania logodnicei sale și a celor șase copii ai cuplului.

„Am foarte puțini prieteni. Am doar o mână de prieteni apropiați, îi am aproape de mine pe membrii familiei mele și nu am fost niciodată atât de fericit. Confecționez diverse lucruri. Nu am avut o altă perioadă din viața mea în care să fi fost atât de fericit”, a spus Pitt.

În același interviu, actorul vorbește cu multă căldură despre logodnica sa, copiii lor și despre viața de familie.

„Întotdeauna mi-am spus că, dacă voi dori vreodată să îmi întemeiez o familie, o voi face la scară mare. Am vrut să fie haos în casă. În casa noastră există un zgomot constant, pentru că mereu cineva chicotește, țipă, plânge sau sparge ceva”.

„Îmi place la nebunie treaba asta. Urăsc când ei sunt departe. Poate că e drăguț să te afli într-o cameră de hotel și să îți spui: «Ce bine, în sfârșit pot să îmi citesc ziarul!» Dar apoi, până a doua zi, îmi e dor de toată acea cacofonie din casa noastră, de toată viața de acolo”, a mai spus acesta.

La vârsta de 49 de ani, starul american pare tot mai captivat de viața de familie, însă a dezvăluit și faptul că în trecut se temea de incapacitatea lui de a se atașa.

„Ajungeam până departe cu anumite proiecte, dar apoi, dintr-odată, voiam să fac altceva. Mai am doar două credite până să termin facultatea. Doar două credite. Tot ce trebuia să fac era să scriu un eseu. Ce fel de persoană e un astfel de bărbat? Acel tip de bărbat mă sperie – este genul de om care lasă întotdeauna ceva neterminat”, a spus Pitt.

Brad Pitt, care își promovează în aceste zile cel mai recent film al său, intitulat „World War Z”, crede că drogurile recreaționale pe care le-a consumat în trecut au provocat anumite „pagube”.

„Multă vreme am crezut că mi-am provocat prea multe pagube – cauzate de droguri. Eram puțin cam în derivă. Eram un tip care simțea că a crescut într-un spațiu vid și voia să vadă lucruri, voia să se simtă inspirat. Am mers în căutarea acelor lucruri. Mi-am irosit astfel mulți ani din viață. Dar apoi m-am trezit și am simțit că îmi iroseam șansele. A fost o schimbare la nivelul conștiinței. Acest lucru s-a întâmplat în urmă cu circa zece ani. A fost ca o epifanie – am luat decizia de a nu-mi mai irosi șansele. Am simțit că m-am trezit. Altfel, la ce bun să mai trăiești?”, a declarat actorul.

Brad consideră că Angelina Jolie este „o eroină”, după ce logodnica sa a publicat un articol în New York Times, săptămâna trecută, în care a dezvăluit faptul că a suferit o dublă mastectomie, ea fiind purtătoare a unei gene care crește cu 87% riscul de a dezvolta un cancer mamar. Marcheline Bertrand, mama actriței, a murit în 2007, la vârsta de 56 de ani, după o luptă grea cu cancerul ovarian.

Brad Pitt a lăudat curajul partenerei sale de viață, care speră că dezvăluirea ei le va ajuta pe celelalte femei aflate într-o situație similară.

„Ne-am amenajat propriul nostru salon postoperatoriu și totul a devenit amuzant. Poți să transformi această experiență într-o aventură”, a declarat ulterior actorul american pentru USA Today.

„Sunt încă emoționat. Ea ar fi putut să nu vorbească deloc despre acea operație, dar nu cred că cineva ar fi avut de câștigat ceva din asta. Pentru ea a fost foarte important să împărtășească această experiență, pentru ca celelalte femei din lumea întreagă să înțeleagă că acea decizie nu trebuie neapărat să fie una înfricoșătoare. De fapt, poate fi un lucru care îți dă putere, ceva care poate să te facă mai puternic și pe noi toți mai puternici”.

Angelina Jolie și Brad Pitt au interpretat rolul unui cuplu de asasini profesioniști în „Domnul și doamna Smith/ Mr. & Mrs. Smith” în anul 2005. Atracția dintre cele două staruri, atât de palpabilă pe marele ecran, s-a transpus în scurt timp și în viața reală. Brad Pitt a divorțat de Jennifer Aniston în 2005, după patru ani și jumătate de căsnicie, pentru a fi împreună cu Jolie.

Cei doi actori, botezați de presa de la Hollywood „Brangelina”, sunt împreună de șapte ani și au șase copii: trei adoptați – Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, și Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam – și trei biologici, Shiloh, născută în mai 2006, și gemenii Knox și Vivienne, născuți în iulie 2008.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
Declarații cutremurătoare făcute de mama lui Sebastian Olariu, tânărul ucis în accidentul de la 2...
Veste mare în showbiz! Este ÎNSĂRCINATĂ pentru prima dată. Vestea i-a uimit pe toți, deși...
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
S-a aflat cauza morții lui Bogdan, asistentul veterinar găsit fără suflare în propria mașină. Ce...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Raportul lui Blinken este aşteptat să critice Israelul şi nu ar încălca termenii referitori la...
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Românii, obligați să dea BANII ÎNAPOI. Vor plăti integral, plus 15%. Iohannis a semnat azi
Terenuri în centrul Capitalei, la preț de chilipir. ANAF scoate la licitație bunurile Elenei Udrea
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
Câți bani cere Florin Ristei pentru o oră de cântat: "Dacă auziți vreodată prețuri din...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
A existat cu adevărat Calul Troian?